Un scuter de 125 cc este un vehicul cu două roți, echipat cu un motor având o capacitate cilindrică de 125 centimetri cubi. Acest tip de scuter este frecvent utilizat pentru transportul personal în mediul urban și este apreciat pentru dimensiunile sale compacte și pentru eficiența consumului de combustibil.
Scuterele de 125 cc sunt, de obicei, echipate cu motoare cu ardere internă, pe benzină, capabile să dezvolte o putere suficientă pentru a circula în condiții de trafic moderat. În funcție de model și de condițiile de utilizare, pot atinge viteze de până la 90 km/h.
Aceste vehicule pot fi conduse de persoane care dețin permis de conducere categoria B, mai vechi de 2 ani, și au vârsta de 24 de ani împliniți, în funcție de legislația în vigoare din fiecare țară. Ele reprezintă o alternativă practică și economică la alte mijloace de transport, precum mașinile sau motocicletele de capacitate mai mare, fiind ideale pentru deplasările în zonele aglomerate.
Cursurile se vor desfășura pe un scooter cu cutie automată. Nu este nevoie de susținerea unui examen teoretic. După absolvirea cursului, se emite o adeverință care permite conducerea acestui tip de moped.
Adresă poligon: Șoseaua Electronicii nr. 48, sector 2, București.
1.500,00 lei Prețul inițial a fost: 1.500,00 lei.1.275,00 leiPrețul curent este: 1.275,00 lei.
Pentru a asigura o pregătire completă și în condiții de siguranță, punem la dispoziția tuturor cursanților noștri următoarele:
Program pregătire practică
Luni-Vineri, 08:00-20:00
Sâmbătă, 09:00-17:00*
*Pentru pregătirea practică desfășurată sâmbăta, se percepe o cotaxă de 20 lei / ședință, conform contractului.
Reducere de 10% din prețul de bază pentru grupuri de peste 3-5 persoane.
Tombolă lunară cu premii în echipamente moto.
Reducere 20% la orice manoperă executată în Service Moto Louis.
Reducere 10% la cursurile de perfecționare organizate de către Răzvan Radu în cadrul Academiei Titi Aur.
Flota noastră este compusă din motociclete performante, dotate cu sistem ABS și fabricate între anii 2013 și 2022. Printre modelele disponibile se numără: Honda NC 700, Kawasaki Z650, Kawasaki ERN 650, Suzuki GS500, Yamaha YBR 125 și Aprilia RS.
Promoție valabilă în perioada 1 ian - 28 feb.